Umbra grandioasa a ” Daciei Preistorice ” a lui N. Densusianu pluteste si pe deasupra studiilor stranii prin intuitie , lipsa de prejudecati si cu un anumit vizionarism de initiat pe care Maria Ciornei ( n.1942) le-a risipit cu darnicie prin publicatii astazi mai greu de gasit sau le-a retinut numai pentru lectura unui cerc restrans . Insa oricat ar fi fost raspandirea de firav sustinuta si actiunea carturareasca – putin priceputa de catre contemporanii indiferenti , opera va trebui examinata cu atentie si numeroase dintre concluzii – propuse examenului ulterior , fiindca este in afara de indoiala ca vor exista castiguri importante in materia evolutiilor de constiinta colectiva .
Desi filolog prin formatie – dar in felul organizat al scolii lingvistice romanesti de altadata unde incapeau mai putine prejudecati decat azi – Maria Ciornei si-a largit domeniile de studiu curent incluzand in sfera de documentatie deopotriva etnoistorie , folcloristica si antropologie dar mai ales istorie fiindca , de fapt, un anumit gen de istoriografie de aspect profetic o fascineaza pe cercetatoare si ii da un reazem mai greu de inteles de catre cei ce nu pun pasiune in actiunea intelectuala ci doar participarea de slujbas obisnuit . Carturarul lucreaza deci cu o staruinta de benedictin si de-aceea cam tot ceea ce constituie concluzie valida ii vine pe o cale paralela cu ” stiinta oficiala ” si, fara sa fie in sens propriu analize de autodidact (fiindca studiul se dovedeste sistematic si tinde catre completitudine) , ” studiile dacice ” ii sunt rodul scolii eretice unde atitudinea de catedra este inconforma si lucreaza in alte date decat cele academice sau “oficializate”. O astfel de conformatie intelectuala apare frecvent la un anumit tip de carturar obligat , prin vointa de a participa la o re-examinare colectiva de teme inghetate ori falsificate voluntar , sa se extinda intelectualiceste prin instructie largita si sa recurga la un gen de enciclopedism de reactiune ce se intalneste in epoci foarte diferite si nu isi va consuma necesitatea de a se exprima nici atunci cand sentimentul inlaturarii imaginilor prefabricate va fi mai viu decat azi .
Si opera , desi inca prea putin cunoscuta caci apartine unui studios de biblioteca si fara stiinta intretinerii de imagine , se cuprinde in felurite domenii desi “dacologia ” ramane obiectivul predilect iar ceea ce ne-a dat autoarea in acest camp ne-a dat intr-o maniera adeseori memorabila . Dar pe langa acestea , mai multe contributii in eminescologie sau , si mai clar , in eseistica de directie ar merita valorificate macar prin adunare de material divers astfel incat bibliografia creatiei sa se prezinte mai impunator .
“Studiile dacice ” sunt , totusi , lamura acestei actiuni de erudit care a inaintat cu indrazneala pe un teren unde primejdia imaginatiei fara suport poate sa clatine pana si cele mai atragatoare si plauzibile incheieri . Spre a se orienta mai bine in aceasta materie cu multe lacune , indistincta prin dependenta de un context de unde multe coduri lipsesc si – inca si mai mult – inghetata in prejudecati ce au astazi aspect de postulat , cercetatoarea si-a ales o metoda oarecum electica , si oricum insolita , constand din amestecuri pragmatice de lingvistica , sursologie , folklor etc.stiind prea bine ca insasi respingerea pseudo – axiomelor de granit oficializate prin conventie , reclama examinari din perspective diferite ce se pot conjuga abia la un moment de sinteza .
Analizele au originalitate si se retin .Desi la o privire superficiala multe din subiecte apar cand si cand in felurite contributii de dacologie , totusi ii este proprie Mariei Ciornei o inclinatie evidenta catre punctele nodale , de fapt catre substanta medulara si ecoul ei prelung . “Legile bellagine” vazute in chip de factor de organizare juridica avand staruinta pana tarziu si chiar dincolo de episoadele atestate ori presupuse ; “Kogaionul ” ca loc sacru dar in acelasi timp ca un fel de izvor continuu de substanta ce agrega colectivitatile pe cai enigmatice si , pana la urma, un soi de scoala secreta a initiatilor ; “casta dominanta ” aparuta in istorie in forma ” Basarabilor ” ( “neam ” dar si functiune )dar avand vechime insondabila si traditie devenita cutuma sau schema de oranduire sociala – acestea apar aici , ca si la altii , insa depasesc simpla examinare partiala caci indica o conceptie ce vizioneaza materialul de sus si subliniaza scurgeri de vremuri si de fenomene conservate pe cai de coerenta interioara .
Astfel de perspective si , in acelasi timp , adeziuni la un punct de vedere sustras culturii dominante apartin unui ” densusianism ” prea putin studiat care , atunci cand se va putea scrie istoria ideilor culturale (dar fara prejudecati si postulate de ideologism vulgar ) , va capata contur si isi va dovedi participarea uneori incredibil de adanca in recucerirea memoriei autohtone . Acest curent lipsit de vizibilitate atunci cand se examineaza superficiile vietii noastre istorice recente are insa atat reprezentanti si dezvoltare cat si un program subinteles care ar fi cu atat mai activ cu cat s-ar defini in maniera colectiva in jurul catorva principii de capatai (care exista ) . Insa acest deziderat apartine viitorului si mainilor harnice care mai mult ca sigur ca vor aparea .
ARTUR SILVESTRI
2 Octombrie 2008 , Sf.Sfintit Mucenic Ciprian , Sfanta Mucenita Justina , Cuviosul Teofil
______________________________
________________________
_________________________
_________________________
_________________________
___________________________
